Munții Măcinului, în superlative și curiozități

Divertisment

Cu cele peste 3.450 de specii de floră și faună, dar și cu suprafețe importante de vegetație stepică, Parcul Național Munții Măcinului, declarat Rezervație a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice stepei se întâlnesc alături de păduri submetiraneene și balcanice.

Aici se găsesc aproape 70% din tipurile de roci cunoscute, plante care cresc din piatră seacă, păsări emblemă pentru alte state dunărene și specii neprotejate în vreun alt loc din lume.

Atipici prin înălțime, cei mai vechi munți din România reprezintă vestigiile izolate ale sistemului muntos hercinic care străbătea odată continentul european de la vest la est și din care s-au mai păstrat masive începând din Franța până în Dobrogea de Nord. Au o deosebită importantă între formațiunile muntoase din România, fiind cei mai vechi munți dintre aceștia, interesul cercetătorilor fiind orientat, către vastul tezaur natural existent aici — geologic, botanic, zoologic. S-au format acum aproape 370 de milioane de ani, după procese tectonice care au scos la lumină șisturi cuarțitice micacee de vârstă precambriană, adică de acum 550 de milioane de ani, iar potrivit unor cercetători, în zonă se găsesc și roci de acum 650 de milioane de ani.

Cel mai înalt punct este Vârful Țuțuiatu care are o înălțime de 467 de metri și care este culmea întregului podiș dobrogean. Peisajul munților este presărat cu monoliți erodați care, în raport cu imaginația fiecăruia, pot fi ouă de dinozaur, pinguini, sfinx sau babe, așa cum se întâmplă pe Culmea Pricopanului. 

Munții Măcinului sunt cei mai arizi munți din România, clima caracterizându-se prin veri foarte călduroase și secetoase, toamne lungi și uscate și ierni geroase și sărace în zăpadă. Temperaturile medii anuale sunt de 10-11 grade Celsius, iar cantitățile medii de precipitații nu depășesc 400 milimetri. 

Cele peste 1.770 de tipuri de plante din Munții Măcinului reprezintă aproape 50% din speciile reprezentative din flora României care sunt distribuite pe 0,05% din suprafața țării. În Culmea Pricopanului, se întâlnesc 27 de specii de plante cunoscute numai în Dobrogea, alte 72 fiind protejate ca specii rare sau vulnerabile. Printre plantele deosebite se găsesc unele care cresc chiar din piatră, potrivit specialiștilor, acest fapt fiind datorat rocilor magmatice care au un conținut bogat de substanțe nutritive. 

Mai mult de o treime din numărul total al speciilor de floră și faună din Munții Măcinului este reprezentat de insecte. Cercetătorii au identificat până acum 1.436 de specii, peste 900 dintre acestea fiind fluturi. Cel mai mare dintre aceștia este fluturele ochi de păun de noapte care are o anvergură a aripilor ce poate atinge 12 centimetri și este recunoscut drept cel mai mare fluture din Europa, potrivit directorul de departament din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș Bolyai, Laszlo Rakosy. Insectele din unele zone ale Munților Măcinului reprezintă pentru cercetători ultimii reprezentanți ai faunei de climă mai rece și umedă care a caracterizat nordul Dobrogei acum 10.000 de ani.

În apropierea Parcului Național Munții Măcinului, pe teritoriul comunelor Horia și Izvoarele, există Rezervația Naturală Dealul Consul care, alături de poiana ‘Regele Ferdinand’, de pe teritoriul comunei Niculițel, a fost declarată rezervație naturală încă din anul 1927, fiind astfel cea mai veche arie de acest tip din România. Valea Fagilor, o altă rezervație naturală din Munții Măcinului, se află în comuna Luncavița și se remarcă prin prezența unică a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare între fagul autohton, fagul oriental și flora de subarboret, unică în Dobrogea și asemănătoare făgetelor din Crimeea. Din cele 24 de habitate prioritare identificate în Munții Măcinului, unul este unic în lume, Pădurea de fag dobrogeană, care vegetează pe 155 de hectare din parc.

De asemenea, Munții Măcinului reprezintă singurul loc din lume unde se găsește asociația vegetală talpa leului-sâmbovină. Talpa leului este o plantă care are tulpina înaltă de până la 15 centimetri și flori mici galben-aurii ce apar în martie-aprilie, în apropierea arborilor de sâmbovină dobrogeană, care ating până la 25 de metri, au scoarța netedă de culoare gri, trăiesc până la 500 de ani și sunt specifici sud-vestului Asiei și zonei Mării Mediterane. 

Munții Măcinului constituie cea mai importantă zonă de cuibărit pentru păsările răpitoare din România. Printre cele 181 de specii identificate în această zonă care reprezintă 50% din avifauna țării se numără și șoimul dunărean. Este una din puținele specii din lume ai cărei masculi participă la clocit făcând schimb cu femela timp de 28-30 de zile. În alte state europene, este cunoscut ca șoimul sacru, iar Munții Măcinului sunt singurul loc știut din România unde cuibăresc. Și pentru șorecarul mare zona e singura din țară în care cuibărește, într-un număr semnificativ iar aici specia are cea mai importantă prezență de pe teritoriul țării.

Balaurul dobrogean este cel mai mare șarpe din România. Trăiește la marginile pădurilor, printre stâncile și mărăcinișurile Munților Măcin, iar lungimea lui este de 120-160 de centimetri. Uneori însă depășește 260 de centimetri.

Broască râioasă cenușie, comună în zonele colinare și montane din România, dar identificată în doar patru puncte din Dobrogea, este considerată de o importanță deosebită de cercetători reprezentând un supraviețuitor al dispariției florei și faunei în decursul timpurilor geologice străbătute de Munții Măcinului. Spre deosebire de alte specii de broaște, exemplarele de broască râioasă cenușie sar doar dacă sunt în pericol, stau mai tot timpul pe uscat, iar masculii orăcăie încet și rar. Sunt slabi înotători, iar pentru reproducere femela înfășoară în frunzele unor plante acvatice până la 12.000 de ouă mici și negre. Specia nu are mulți prădători din cauza toxicității tegumentului care prezintă negi numeroși, mari și spinoși. Chiar dacă este rezistentă la frig, la finele lunii septembrie, exemplarele acestei specii dispar pentru a hiberna sub pământ și a reveni în primăvara anului următor pentru perpetuarea speciei. Surata acestei specii, broasca roșie de pădure, este răspândită în Dobrogea într-o arie limitată, iar specialiștii o consideră un relict care demonstrează vechimea pădurilor din zonă.

Cea mai bine reprezentată specie din Munții Măcinului este țestoasa dobrogeană ale cărei efective sunt estimate la câteva mii de exemplare. Declarată ‘monument al naturii’, țestoasa dobrogeană are o lungime de până la 27 de centimetri, se hrănește cu frunze, flori și fructe, dar accidental, în dieta ei pot intra și râme sau melci mici, iar în condiții extreme, pământ cu un conținut ridicat de substanțe organice. Ca o curiozitate, în timpul ritualului de împerechere care are loc primăvara, exemplarele acestei specii participă la… adevărate concursuri de atletism. De obicei, țestoasa mai mică este masculul care, atunci când ajunge lângă aleasă, îi ciocănește carapacea prin mișcări bruște. După câteva luni de la ritualul de împerechere, femela depune până la 12 ouă care vor ecloza în august sau septembrie. Puii acestei specii intră uneori direct în hibernare până în primăvara următoare. 

Lacul Iacobdeal, situat pe raza comunei Turcoaia, este numit de localnici ‘La fântână’ și s-a format în urma unor încercări de extragere a granitului, sistate din cauza filonului greu de prelucrat găsit de ingineri. În timpul lucrărilor, prin dinamitare, a fost eliberat un strat acviver închis, aflat sub presiune, care a umplut cariera. Potrivit ecomuntiimacinului.wordpress.com, lacul adânc de peste 20 de metri nu are legătură cu vreo unitate acvatică, în el nu se varsă nicio apă curgătoare sau vreun canal de scurgere spre Dunăre, alimentarea lui cu apă făcându-se din surse subterane necunoscute și din precipitații. Pe malurile apei, formate din roci granitice, nu crește vegetație abundentă, iar unii specialiști susțin că apa are un nivel mai ridicat de radioactivitate. Localnicii vin însă la acest lac cu turmele de oi sau vite și le adapă, iar vara copiii se scaldă, folosind promontoriul stâncos pentru sărituri. Vegetația săracă de stepă, exploatările de piatră din apropiere, forma lacului și culoarea apei creează un peisaj unic, astfel că zona unică prin toate componentele amintite poate fi inclus în aria obiectivelor turistice din Munții Măcinului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *