Admitere acord recunoaștere vinovăție director în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Tulcea – luare de mită

Social

Prin sentința penală nr. 2 din 14.01.2020, definitivă prin neapelare la data de 31.01.2020, Tribunalul Tulcea admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța cu inculpata DUMITRACHE DENIZ TANIURE, la data faptei Director medical în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Tulcea și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Tulcea și de a exercita meseria de medic, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea –Secția Psihiatrie sau în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Tulcea.
Dispune confiscarea sumei de 2.500 lei dobândită prin comiterea infracțiunii.
Obligă inculpata la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța la data de 09 decembrie 2019, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 14 ianuarie 2020.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *