Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea

Social

Astăzi, până la data de 08.04.2020 la nivelul judeţului Tulcea, sunt înregistrate 1212 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, în scădere faţă de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 139 persoane si au intrat un numar de 68 persoane.

La data de ieri 07.04.2020 au intrat în izolare 200 de persoane şi au ieşit 124 persoane. Până la data de 08 aprilie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 2548 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 217 persoane. Până la data de 08 aprilie 2020 au ieşit din perioada de carantină 182 persoane. Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, din care disponibile 209. De asemenea, până la această dată au fost testate 134 de persoane din care confirmate 10 persoane. O persoană este vindecată.

În ceea ce priveşte bilanţul acţiunilor de monitorizare şi control privind respectarea condiţiilor de autoizolare în conformitate cu legislaţia în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, pana în data de astăzi 08 aprilie 2020 s-au efectuat controale la 445 locuinte, din care la 375 de locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 70 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 1132 persoane, dintre acestea 883 de către lucrători ai Poliţiei şi 249 de către lucrători ai Jandarmeriei.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, acţionează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricţiilor de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare cât şi pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României a reieşit faptul că nu toate persoanele au respectat condiţiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 07.04.2020, 81 sancţiuni contravenţionale de către lucrători ai Poliţiei şi 15 sancţiuni contravenţionale de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 276,600 lei, din care 250,260 lei aplicate de poliţişti si 24,600 lei snctiuni aplicate de Jandarmerie.

Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 1,746 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 5,214,159 lei.

Ieri, 07.04.2020, domnul prefect Alexandru Cristian Iordan a efectuat o vizită la una din locaţiile noi destinate persoanelor sosite in ţară din zonele roşii pentru a se informa cu privire la condiţiile de cazare şi masă. La întâlnire a participat şi proprietarul imobilului pentru a-şi nota eventualele cereri. Persoanele aflate în carantină s-au declarat mulţumiţi de condiţii.

Astăzi, 08.04.2020, domnul prefect a efectuat o vizită la un alt spaţiu destinat carantinei de unde au plecat un număr de peste 100 de persoane pentru a asigura de bunul mers al acţiunii de îmbarcare. Având în vedere că majoritatea persoanelor erau din afara judeţului, Prefectura Tulcea împreună cu Primăria Tulcea, al Jandarmeriei şi al I.S.U., au asigurat transportul gratuit acestora către case. Îmbarcarea s-a derulat fără probleme.

Tot astăzi, domnul prefect a efectuat o vizită la Spitalul Judeţean Tulcea pentru a verifica modul în care acesta este pregătit pentru a funcţiona pe perioada stării de urgenţă. Spitalul este aprovizionat cu echipamentul necesar protecţiei cadrelor medicale, acestea sunt pregătite pentru orice situaţie poate apărea. La toate aceste vizite a participat şi domnul deputat George Şişcu. Domnia sa a dorit să se informeze despre modul în care sunt respectate Ordonanţele Militare şi mai ales despre eventualele probleme ce necesită o intervenţie în legislativ pentru a fi rezolvate.

Vă rugăm să nu uitaţi de 0800800358 – linia verde la care puteţi primi informaţii despre situaţiile legate de COVID-19. Programul de funcţionare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 si 23:00. Tulcenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă!

Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.