Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea angajeaza Instructor educațional, Asistent medical

Jobs

ANUNŢ Privind organizarea concursului pentru ocuparea unor funcţii contractuale de execuţie vacante din cadrul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea

            În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și a art.XXII alin. (2) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare,  Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială, cu sediul în Tulcea, strada Isaccei nr.36, organizează  la sediul menționat anterior, în data de 02.07.2026, orele 10.00, concurs de recrutare, pentru ocuparea  următoarelor funcţii  contractuale de execuţie  vacante, după cum urmează :

Pe perioadă nedeterminată :

1. Instructor educațional –  (1 post) – Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități ”Sf. Gavril”/ normă întreagă de 8 ore/zi

Cerinţele postului :

– studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;

– cursuri de calificare în domenii relevante (ex.: instructor educațional/lucrător social/îngrijitor persoane/animator socio-educativ – constituie avantaj;

– experiență pe un post similar – nu se solicită;

– experiență generală în muncă – nu se solicită.

2. Asistent medical –( 1post) – Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități ”Sf. Gavril”/ normă întreagă de 8 ore/zi

Cerințele postului :

– studii postliceale de specialitate cu diplomă de absolvire ;

– aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei în regim salarial eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R./certificat de membru eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R.  (pentru cei care nu au profesat);

– adeverință eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.  în vederea participării la concurs;

– experiență generală în muncă – nu se solicită

– experiență pe un post similar – nu se solicită.

3. Asistent medical –( 1post) – Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități ”Sf. Mihaill”/ normă întreagă de 8 ore/zi

Cerințele postului :

– studii postliceale de specialitate cu diplomă de absolvire ;

– aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei în regim salarial eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R./certificat de membru eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R.  (pentru cei care nu au profesat);

– adeverință eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R.  în vederea participării la concurs;

– experiență generală în muncă – nu se solicită

– experiență pe un post similar – nu se solicită

Concursul se va desfăşura conform calendarului următor:

19 iunie 2026 , orele 14,00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor pentru funcţii  contractuale de                                                                                                             execuţie  vacante (angajare pe durată nedeterminată);

– 22 iunie 2026 – afișare proces –verbal selecție dosare ;

02 iulie  2026 ora 10.00     – proba scrisă;

– 03 iulie 2026 – afișare proces-verbal proba scrisă;

07 iulie 2026 ora 10.00 – proba interviu;

– 08 iulie 2026 – afișare proces-verbal rezultate finale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de  OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul instituţiei din strada Isaccei nr.36 şi pe site-ul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială. Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul instituţiei şi la telefon 0240/513641, interior 104, Compartiment Resurse Umane şi Protecţia Muncii.

DIRECTOR,

ZIBILEANU ŞTEFANA

Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laTulce.ro și în grupul de Facebook la Tulcea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .