Autorităţile din Tulcea vor ca săptămâna viitoare să devină operaţional un centru de testare pentru coronavirus

Social

Autorităţile tulcene doresc ca săptămâna viitoare să dea în folosinţă un centru autorizat de efectuare a testelor pentru depistarea coronavirusului, în momentul de faţă aceste teste fiind efectuate în centre din Constanţa şi Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea, obiectivul autorităţilor a fost discutat în timpul unei şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la care au participat autorităţi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei SanitarVeterinare (DSV) şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă.

“Se doreşte punerea în folosinţă a acestuia în maxim 7-10 zile, acesta însemnând obţinerea autorizaţiilor, amenajarea spaţiului şi a kit-urilor pentru teste”, se arată în comunicatul menţionat. DSV deţine un aparat în laboratorul propriu modernizat cu fonduri europene care este considerat adecvat pentru efectuarea testelor în vederea depistării coronavirusului, potrivit sursei citate.

Primele demersuri pentru folosirea aparatului DSV în vederea identificării coronavirusului au fost făcute la finele săptămânii trecute, atunci când autorităţile abilitate au stabilit procedurile de lucru în domeniu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.