Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” din Tulcea s-a redeschis, marţi, după ce îşi suspendase activitatea din data de 10 martie, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Potrivit unui anunţ publicat pe reţelele de socializare, s-au redeschis secţiile Limbi străine, Împrumut carte copii şi Împrumut carte adulţi, accesul cititorilor fiind posibil după rezervarea electronică sau telefonică a cărţilor dorite din catalogul online.
„În faţa secţiilor, veţi păstra o distanţă de doi metri faţă de alţi utilizatori şi veţi purta mască de protecţie medicală/non-medicală. Cărţile pe care le restituiţi se vor pune direct în cutii pregătite în acest scop. Nu se va permite accesul în interior, bibliotecarii vă vor aduce cărţile solicitate, la intrarea în secţii”, se arată în anunţul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna”.
Directoarea instituţiei, Ligia Dima, a declarat pentru AGERPRES că a comandat un termoscanner, care ar urma să fie livrat cel mai probabil săptămâna viitoare.
„În ultimele două luni, am desfăşurat activităţi de inventar, am avut campanii de promovare a oraşului Tulcea, iar toate secţiile instituţiei şi-au făcut pagini online şi au continuat activitatea cu publicul”, a adăugat Ligia Dima.
Printre activităţile desfăşurate în ultimele două luni de Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” s-au aflat şi concursuri pentru copii.
„Unul dintre concursurile desfăşurate online în timpul stării de urgenţă s-a intitulat ‘Sănătatea mea contează’ şi i-am invitat pe copii să compune poezii şi eseuri tematice. Câştigătorii au fost stabiliţi, iar ei vor fi premiaţi în perioada imediat următoare”, a precizat bibliotecara Anişoara Mihailov.
Înfiinţată cel mai probabil în anul 1878, Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” funcţionează în actualul sediu din anul 1984 şi numără peste 330.000 de titluri, având peste 3.200 de utilizatori. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.