Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării (FOPDD), Lucian Sanda, consideră că pescarii sportivi care vin în Rezervaţie ar trebui să plătească o taxă pentru resursa piscicolă, care să sprijine Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în demersul de a popula Delta cu diferite specii de peşti.
Sanda a apreciat că, în ultimele luni, numărul pescarilor sportivi care au ajuns în Rezervaţie a fost cu aproape 20% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Pescuitul în Deltă este gratuit şi nu e normal să se întâmple aşa într-o rezervaţie a biosferei, patrimoniu UNESCO. Nu există locuri de campare, iar ei îşi instalează corturile unde pot şi apoi fac focul şi nu e firesc. Ar trebui făcute locuri de campare, iar pescuitul să nu fie gratuit şi taxa să fie folosită de ARBDD pentru protejarea naturii”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele FOPDD.
Într-o adresă remisă în luna aprilie la solicitarea AGERPRES, conducerea ARBDD a confirmat faptul că intenţionează să introducă o taxă pentru pescarii sportivi.
„Avem în vedere elaborarea unei strategii pentru pescuitul sportiv/recreativ, inclusiv cu posibilitatea introducerii unei taxe pentru eliberarea permisului. O astfel de măsură nu poate fi aplicată mai devreme de ianuarie 2021”, se arată în adresa semnată de guvernatorul Rezervaţiei, Ion Munteanu.
De altfel, în urmă cu un an, fosta conducere a ARBDD a anunţat o intenţie similară, însă aceasta nu a mai fost pusă în practică, guvernatorul fiind schimbat din funcţie.
În anul 2017, guvernatorul Rezervaţiei de la acea vreme, Mălin Muşetescu, a decis eliminarea taxei de pescuit sportiv, susţinând că cei mai mulţi practicanţi ai acestui sport eliberează capturile şi a început o strategie de protejare a unor specii de peşti, astfel încât anul 2018 a fost primul din istoria Deltei în care a fost interzisă păstrarea capturilor de ştiucă de către pescarii sportivi şi amatori.
După eliminarea taxei de pescuit sportiv în Deltă, statistica ARBDD a arătat că, în 2018, numărul permiselor de pescuit sportiv în Rezervaţie a fost de 48.401, faţă de 45.099 câte au fost emise în anul 2017, iar în anul 2019 el a ajuns la 185.032.
Pescuitul sportiv în Delta Dunării se face în baza unui permis eliberat gratuit de ARBDD, iar persoanele care ajung în această zonă au obligaţia să plătească doar tariful de acces în Deltă, care variază de la 5 lei la 30 de lei, în funcţie de perioada de valabilitate a acestuia.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.